Dragă Alex,

Felicitări, ești deja student în anul 2 al Facultății Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative( FRIȘPA) a USM. Ești din acea generație care a făcut primul an de studii universitare mai mult online. Te cunosc ca pe un tânăr serios, care visezi să faci lucruri bune pentru țara noastră.

Deci, să începem.

  1. Cum este viața de student?

Mulțumesc pentru felicitări și de asemenea vă sunt nespus de recunoscător pentru oportunitatea aceasta de a oferi un prim interviu, până ce, în calitate de student al USM, FRIȘPA.

Viața de student este asemeni unui ocean, unde există deopotrivă zile liniștite, pline de soare și o atmosferă pe cât se poate de relaxantă, precum și zile furtunoase, adevărate uragane chiar! Da, mă refer anume la acele zile înainte de sesiuni. ))

  1. De ce e bine să mergi la facultate în Moldova?

Consider că alegerea de a merge la o facultate în Republica Moldova este în primul și în primul rând exprimarea unei poziții de patriotism. Există numeroase argumente de ce este bine să faci o facultate anume în Moldova. În primul rând, viitorii absolvenți trebuie să știe că în Moldova – SE FACE CARTE! Stereotipul acesta că Universitățile din Moldova nu formează specialiști calificați ar trebui demult să dispară! Spre exemplu, Universitatea de Stat oferă numeroase oportunități studenților, oportunități de participare în concursuri naționale și internaționale, oportunități de a scrie propriile publicații încă de pe băncile universității, există proiecte de colaborare cu alte universități din străinătate etc

  1. Ce te-a învățat primul an de facultate?

Primul an de facultate m-a învățat mai întâi de toate să nu las NICIODATĂ, NIMIC, pe ultima sută de metri. Pare a fi ceva simplu, chiar banal, dar asta a fost greșeala mea cea mai mare pe care am făcut-o în primul an de studenție. Nopțile nedormite la sfârșit de semestru și stresul din cauza tuturor acelor deadline-uri te fac foarte repede să regreți fiecare proiect și fiecare lucru individual amânat. De asemenea, un alt lucru pe care l-am însușit în primul an de facultate este că acum e momentul de a participa la cât mai multe proiecte. Cu cât acestea sunt mai renumite cu atât este mai bine! Mi s-a imprimat bine în memorie prima oră de curs cu decanul facultății și anume cuvintele sale „Încă din facultate trebuie să lucrați pentru CV-ul vostru!” astfel aș vrea să transmit acest sfat și următoarelor generații de studenți.

  1. Descrie grupul tău de la facultate: cum sunt colegii tăi, ce vise au, unde se văd peste 4 ani de studii.

Toți colegii mei de facultate sunt diferiți, nu există un standard al studentului FRIȘPA. Fiecare are visele sale, fiecare își vede diferit viața peste 4 ani. Recent am descoperit că mai bine de jumătate din colegii mei nu se mai regăsesc în specialitatea pe care și-au ales-o acum un an. Cineva se vede ca angajat în sfera turismului, altcineva se vede în domeniul HORECA, o bună parte nu au o viziune clară despre ei în viitor, nu știu încă ce și unde vor să activeze. Totuși cealaltă jumătate a colegilor mei se regăsesc în domeniul diplomatic, unii colegi (printre care și eu) peste 4 ani se văd tot în cadrul USM-ului deja finisând cursul de master.

  1. Cum apreciezi tu cunoștințele care le-ai obținut până la universitate? Altfel spus, liceul te-a pregătit suficient de bine pentru facultate?

Da. Am primit o pregătire destul de bună la liceu. Trebuie să recunosc că domeniul de studii ales are în mare parte tangență cu obiectele din liceu față de care aveam un interes sporit (istorie, limbi străine, și alte obiecte ale profilului umanist), nu regret o secundă alegerea făcută… ei bine poate nițel doar când sunt în sesiuni )) Dat fiind faptul că părinții nu au insistat și nu mi-au impus condiții sau obligațiuni referitor la alegerea facultății, pot spune că responsabilitatea față de studii stă totalmente de umerii mei, nu pot învinui pe cineva că m-a impus să aleg facultatea X sau Y, decizia mi-a aparținut, respectiv trebuie să fac față provocării.

Îndemn fiecare părinte de absolvent să vă lăsați copilul să își facă prima decizie adultă din viață, nimeni nu știe mai bine decât el însuși ce își dorește să devină. „Iar dacă greșește?” – A greși este omenește, greșelile de asemenea fac din copil un om matur, trebuie să aveți încredere în copiii voștri.

  1. Ce urări/motivație ai pentru studenții de azi, gândindu-ne că voi sunteți cei care ne veți asigura nouă bătrânețile?

Dragi studenți, în mâinile noastre există un potențial enorm și cu cât mai repede vom înțelege aceasta, cu atât mai multe rezultate concrete vor apărea. Astăzi ești student, mâine angajat, iar poimâine părinte.

Generațiile se schimbă, mai devreme sau mai târziu, noi vom fi cei care asigură funcționalitatea totală a statului. Încurajez în primul și în primul rând să vă deschideți spre noi informații, fiți mereu conectați la actualitate (știri din diverse domenii, inclusiv politic). Suntem în era tehnologiilor, fiecare dintre noi are în buzunar accesul la cea mai mare bibliotecă din istorie, unde sunt stocate marea majoritate a tuturor cunoștințelor omenirii și ar fi păcat ca având un asemenea potențial imens să stăm ore în șir și să urmărim filmulețele de pe TikTok, Instagram sau YouTube.

Noi suntem viitorul, pe umerii noști nu pot să zic că va sta, pentru că deja este, o responsabilitate în fața predecesorilor (părinților), dar și a succesorilor (copiilor) noștri! Cunosc o mulțime de tineri ambițioși, ageri la minte și cu adevărat interesați de soarta țării lor, sunt tineri care cu ușurință părăsesc zona de confort pentru a dezvolta în sine noi calități.

Vă încurajez și pe voi să o faceți, creați-vă noi provocări, puneți-vă scopuri mărețe, nu vă temeți să visați,„ dar totodată să fiți cu picioarele pe pământ și să puteți analiza obiectiv situația. Nu suntem o generație pierdută – suntem o generație minune!